Deputatul Nicolae Păun a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va depune în următoarea sesiune parlamentară, la Parlament, un proiect privind grațierea colectivă a celor care au pedepse între unu și cinci ani, pentru acte care nu au fost săvârșite cu violență.
„Voi depune, în următoarea sesiune parlamentară, un proiect privind grațierea colectivă a unro pedepse pentru acte care nu au fost săvârșite cu violență, între unu și cinci ani maximum”, a declarat Nicolae Păun, pentru MEDIAFAX.
Deputații Nicolae Păun și Mădălin Voicu au fost inițiatorii Legii amnistierii și grațierii, respinsă săptămâna trecută de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Camera Deputaților a respins săptămâna trecută, marți, proiectul legii amnistiei și grațierii, fiind înregistrate 293 de voturi în favoarea acestei decizii, un vot „împotrivă” și o abținere.
Camera era forul legislativ decizional în cazul acestui proiect de lege, care a fost respins de Senat din mai 2013.